🇷🇴✝ 36 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului Traian Trifan, fost lider al studențimii clujene și mentor al grupului mistic de la Aiud.
Traian Trifan s-a născut în data de 3 noiembrie 1899, în Lancrămul drag al lui Lucian Blaga, în județul Alba. Școala a urmat-o la Liceul evanghelic nemțesc din Sebeș; din clasa a IV-a de liceu făcut câte un an la liceele de stat din Sibiu și Blaj, apoi a învățat un an la Liceul românesc „Andrei Șaguna” din Brașov. Aici a fost martorul eliberării orașului de către armata română în toamna anului 1916, dar și al reocupării acestuia de către trupele germane și austro-ungare. Cu toate acestea, a reușit să își termine studiile și își ia diploma în 1916.
În vara lui 1917 este recrutat în armata austro-ungară și trimis pe front în Albania și în Muntenegru. Îmbolnăvindu-se de malarie, a fost internat în Slovacia dar reușește să ajungă în țară, unde a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918. După război, a absolvit cursurile Școalii Militare de Artilerie din București, fiind avansat la gradul de sublocotent. După aceea s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, devenind unul dintre liderii studențimii române din oraș. Astfel, el a fost vicepreședinte al Centrului Stundețesc Cluj, poziție care i-a permis implicarea activă la frământările vieții studențești din acea perioadă. Și-a luat licența în drept, făcând practica în avocatură la Sibiu, Sebeș și Satu Mare.
Atitudinea sa profund anticomunistă, înțeleasă greșit de mai-marii vremii, i-au adus suferință și ani mulți de închisoare în timpul dictaturii antonesciene și a regimului comunist. Ajuns în închisoarea Aiud, a fondat aici o adevărată școală de rezistență prin credință împotriva ideologiei comuniste, concretizată prin ascultare, rugăciune neîntreruptă, muncă - grupul mistic de la Aiud care pornește mișcarea de renaștere duhovnicească din închisori cu 5-6 ani înaintea Rugului Aprins. În rândul celor mai tineri pe care i-a format (Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, părintele Arsenie Papacioc ș.a.) a primit din respect supranumele de „Bădica”. Purtarea lui în închisoare a fost una exemplară, preotul Traian Belu declarând că împreună cu Traian Marian „se bucurau de o mare stimă din partea noastră şi de respect din partea gardienilor”.
„Vor veni vremuri grele. Se vor frânge în noi, pe Golgota ce-o avem de urcat, și credința și nădejdea și dragostea. Salvarea, numai Dumnezeu din ceruri cu puterea Lui ne-o va da.”
După 16 ani de închisoare a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, iar în 1958 a fost transferat în lagărul de muncă de la Culmea (Canal). După 2 ani a fost trimis la Periprava, în Delta Dunării. În 1961, Nicolae Mazăre, unul dintre deţinuţii apropiați lui, menționa că: „Era acelaşi. Aceiaşi ochi, dar parcă îndureraţi; auzeam că deseori era văzut cu lacrimi, şi erau, desigur, nu pentru suferinţele personale, ci lacrimi de rugăciune pentru îndurarea Cerească. Vorbea puţin din grai, dar mult din privire şi din ţinută”. În total, Traian Trifan a executat 22 de ani în închisorile de la Jilava, Vaslui, Aiud, Suceava, Braşov, Galda de Jos, Văcăreşti, Popeşti Leordeni, Caransebeş, Gherla și Periprava.
Fiind eliberat în 1962, s-a reîntors în Braşov. Securitatea l-a urmărit până la sfârșitul vieții, neoferidu-i posibilitatea să se integreze corespunzător cu pregătirea sa intelectuală în câmpul muncii. A trăit retras până la sfârșitul vieții, lăsând posterităţii lucrarea „Mărturisesc – Robul 1036”. A trecut la Domnul în data de 27 aprilie 1990, fiind înmormântat în cimitirul „Sfânta Treime” din Şcheii Braşovului.
Virgil Maxim spunea despre el: „Dintre toţi aceia pe care i-am cunoscut în timpul îndelungatei detenţii (22 ani), îndrăznesc să spun că poate nici unul nu şi-a asumat suferinţa şi condiţia de a fi discreditat ca om, fără însă a renunţa la demnitatea de mărturisitor al adevărului, aşa cum şi-a asumat-o acest bărbat pe care îndrăznesc să-l numesc erou al demnităţii creştine româneşti, în veacul al XX-lea”.
